Vreau sa-mi prezint domeniul de activitate, miscarea, mai mult ca sigur nu sunt singurul care a ajuns la concluzia ca miscarea e totul, nimic nu exista fara miscare, totul in univers inseamna miscare. Incerc asa cum consider de cuviinta sa imi determin elevii sa faca miscare, bineinteles ca ii si ajut sa practice miscarea organizat. Am ajuns acolo unde mi-am propus, sa vorbesc despre echipe asa cum imi place mie sa spun activitatii mele. Pentru mine, dar si pentru elevii mei, toata pregatirea noastra in timpul orelor de educatie fizica si sport, dar si a atrenamentelor, e legat de echipe si competitii. Competitiile sunt telul final, unde de fiecare data incercam sa avem o participare cat mai buna.
Ideea de a creea un blog mi-a venit dupa o competitie, sa va povestesc putin despre ea. Era prima participare la un concurs de cross; a mea ca profesor si a copiilor ca atleti. A fost o intrecere al carei rezultat m-a bucurat enorm, am castigat pentru prima data, (ca elev eram mereu locul 2), castigasem pentru prima data desi nu ma asteptam, stiind cat de bine pregatiti sunt copiii la proba de cros. Din cate stiu si elevul meu castiga pentru prima data o competitie oficiala.
O sa folosesc numele copiilor pentru ca ele ar trebui retinute. Numele lor au facut scoala si comunitate sa fie mandre, aducandu-le un mare prestigiu, bineinteles, e doar parerea mea. Cum imi place mie sa-i spun, ''primul campion'' al scolii Malu Spart,
Mihai Ionut Robert
pentru mine va ramane un model de vointa si inteligenta sportiva si nu numai( sper ca nu iti gadil orgoliul prea tare, Robert, desi nu stiu cati vor fi de acord cu mine, eu vad in tine un mare potential intelectual. Nu uita: inteligenta face cu adevarat diferenta intre oameni). De la Robert am invatat un lucru stiut de toata lumea numai ca il uitam foarte des. Anul scolar trecut, in vara, la festivitatea de premiere a copiilor cu rezultate bune la invatatura am avut si premierea copiilor cu rezultate deosebite la sport in competitiile locale si judetene, iar aici eu urma sa le vorbesc copiilor si nu prea stiam cum sa ii felicit si sa le multumesc pentru munca si devotamentul de care au dat dovada. Intr-o ''sedinta de echipa'' ,asa ii spunem noi intalnirii dinaintea oricarei competitii majore,( o sa vorbesc un pic mai incolo despre sedinte), Robert mi-a spus sa vorbesc din suflet ; de atunci asta fac mereu: vorbesc din suflet asa ca uneori ma cam las purtat de val. De cate ori vorbesc unui public, imi aduc aminte de Robert si cum am invatat ca cel mai bine e sa vorbesti din suflet, ca pana la urma in viata noastra iubirea e totul; sa iubesti tot ce faci si sa faci din suflet cat poti tu de bine.
Nu stiu daca Robert e primul campion al scolii, eu sunt relativ nou in comunitate, dar pentru mine el va ramane.
Robert nu e singurul. Vad potential in multi elevi, fosti si actuali, totusi e o problema majora in comunitatea noastra si nu numai , in intreaga societate romaneasca cred ca e problema asta, lipsa banilor. Multi copii se irosesc pentru ca parintii lor au dificultati materiale(mari dificultati). Am mai observat inca o problema dar din fericire aceasta are sanse mari de rezolvare cu putina vointa, mentalitatea. Daca toti am reusi sa privim dincolo de interesul personal poate ca in final ne-ar fi tuturor mult mai bine.
Am spus ca o sa revin la Sedintele de echipa, acele intalniri in care eu impreuna cu elevii membri ai tuturor echipelor, (nu am mentionat dar Scoala Malu Spart are echipe aproape la toate ramurile sportive cuprinse in olimpiadele scolare sportive), incercam sa ne motivam si sa punem la punct ultimele detalii legate de strategia de joc. Ultima sedinta de anul acesta a fost una speciala zic eu, cativa fosti elevi despre care o sa vorbesc pe parcurs, au venit sa ii incurajeze pe actualii elevi. Mi s-a parut a fi un lucru nemaipomenit, cu o incarcatura emotionala deosebita, incurajare in care cei mari predau stafeta celor mai mici. Robert a avut un rol si aici, de unde vreau sa rementionez calitatile deosebite de care este capabil acest copil. Era o asa mare incarcatura emotionala ca unii dintre copii aveau lacrimi in ochi, bineinteles ca si Zeus a fost miscat. (Zeus sunt doar atunci cand iau decizii nedemocratice :), cum ar fi alegerea lui Aurel capitan de echipa, desi Eugen primise mai multe voturi).
Apropo de fericire, am avut asa de des sentimentul acesta de cand predau in scoala MS ca nu imi vine sa cred, si-n competitii si la serbarea de sfarsit de an. Unii (elevii claselor a 8 a) plangeau de o saptamana incontinuu bineinteles nu toti ci doar cativa, majoritatea fete. Se crease o legatura puternica intre mine si elevi, mai ales zic eu datorita implicarii noastre cu tot sufletul la ceea ce inseamna "la echipa".
Traditia merge mai departe. Echipa exista si incerc sa o fac din ce in ce mai puternica.
Am pastrat legatura cu cativa elevi (fosti) nu suna prea bine cuvantul asta pentru mine. Ei vor fi mereu elevii mei ca si cum ar fi copii mei. O sa il mentionez primul pe Bodarlau (asa ii zic eu) care ma ajuta in prezent intr-un proiect de al meu pe care am vrut sa-l lansez de anul trecut: se numeste Ora de lectura. Cu Robert vorbisem anul trecu si incercam sa-l pun in practica; nu am reusit. Anul acesta am avut startul doar cu clasa 6B la care sunt diriginte. La anul o sa ne extindem, o sa aducem actori din toata scoala, de ce spun actori, pentru ca mare parte din ora de lectura care de fapt dureaza mai mult de o ora, ne-o petrecem punand in scena o serie de schite. Nu sunt creatia mea, desi ma gandesc sa facem si ceva improvizatie; scenetele sunt luate dupa internet.
La acest proiect, cum ii spun eu, m-a ajutat si Robert. La inceput au participat si Roxana campioana de anul acesta la etapa judeteana de cros clasele 9-10, si Dana, desi eu ii zic Carmen:). Carmen anul trecut a fost cea mai buna handbalista dupa parerea mea, iar Roxana cea mai buna atleta. Cel mai bun handbalist Mirel, cel mai bun fotbalist Nache Alexandru (era cls 4), anul acesta nu stiu daca va mai reusi m-a cam dezamagit putin nu se mai pregateste cum trebuie, din cate stiu eu a primit un cadou care ii cam atrage toata atentia, un calculator. O sa vorbim si despre calculator daca o sa am dispozitia necesara. Si cel mai bun atlet cine altul daca nu Robert.
Am vrut sa-i mentionez pe acestia nu ca pe ei ii apreciez mai mult de cat pe ceilalti ci doar ei au fost cei mai buni la disciplina pe care o predau.
O sa mai revin pe parcurs cu detalii despre Ora de lectura.
Vreau sa amintesc si despre performantele de anul acesta. Desi fetele s-au antrenat bine avand evolutii bune, in ziua competitiei am avut ceva probleme cu psihicul(inca nu avem mentalitatea de campion), baietii au avut o evolutie mai buna dar si ei au probleme cu mentalitatea (cand sunt condusi renunta la lupta) , 99 la suta din vina mi-o asum; nu am reusit sa-i motivez suficient. Apropo de procente, 99 la suta din vina o dau copiilor pentru rezultatele bune obtinute.
Unul din elevii pe care vreau sa-i mentionez( o sa incerc sa vorbesc despre cat mai multi pe parcurs) e o fata Iuliana ii zic eu, copii ii spun Elena, numele ei este Brotan Iuliana Elena, ea a castigat toate cursele de cros pe nivel de scoala, anul trecut nu a participat la judeteana; motive personale: nu au lasat-o parintii. Anul acesta am pus-o sa alerge la categorie mai mare la cls 7-8, desi ea e a 6 a. A iesit pe locul 3.
O sa fiu un pic raut si o sa critic aceste competitii judetene de cate ori am ocazia. Un mic exemplu ar fi competitia de cros. La judetene fetele alearga 800m, desi anul acesta cred, nu sunt sigur, pentru ca nu am masurat traseul personal, s-a alergat 600m, iar la nationale se alearga 1500m, o distanta aproape dubla. Mi s-ar parea logic si mult mai benefic pentru copii sa se alerge pe aceleasi distante. NU sunt rau intentionat, cel mai bun sa castige, dar poate revin la ce am scris mai devreme: sa lasam un pic deoparte interesul personal si sa vedem dincolo de el. O lume mai buna, in primul rand inseamna si bine pentru noi insine.
Revin la Iuliana. La anul o sa castige judeteana si sunt sigur ca o sa faca o figura buna si la nationale, acest copil are un mare potential biologic (dupa parerea mea), o mare capacitate de efort, e un sportiv cu o mentalitate si o vointa de campion. Imi pare rau ca nu pot face mai mult pentru ea. Sper sa o vada cineva care o poate ajuta sa ajunga campiona si nu la nivel de scoala.
E sambata seara tarziu si o sa am toata vacanta sa scriu, asa ca o sa ma opresc dupa ce va mai spun urmatoarele : Ii voi da adresa lui Alex 7A si sper sa primesc ceva comentarii de la voi, ma refer la elevii mei, in privinta ideii de a comunica pe blog; tot ne place calculatorul si sunt curios daca v-a placut serbarea de sfarsit de an si daca va place in general serbarea gen spectacol .
O sa pun si niste poze sper sa va placa:
![]() |
| terenul de sport Cand nu ploua nu are lacuri:) |
Ei sunt echipa de cros de anul trecut:
de la stanga la dreapta: Roxana, Robert, Carmen, Mari, Bodarlau, jos Marius si Alin.
Prima diploma si cea mai importanta de pana acum:
![]() |
| Locul 1 Malu Spart, te poti mandri! Ai campioni. |
Pentru mine personal e o mare mandrie; am niste elevi talentati si muncitori, devotati activitatii noastre.
Data viitoare o sa vorbesc despre cat de surprins am ramas de un nou sport luat in vizorul echipei si al meu: tenis de masa.





Salut Gabi,
RăspundețiȘtergereFoarte frumos ce incerci sa faci. Este placut sa pot citi despre munca ta si despre rezultatele copiilor din Malu Spart. Reiese ca sunt niste elevi cu un mare potential. Sper ca vor avea puterea sa aleaga lucrurile pozitive din comunitatea in care traiesc si ca la randul lor vor fi un bun exemplu pentru cei mai tineri decat ei. Bravo si mult succes in continuare.
Valentin
P.S.Pozele sunt interesante, ne ajuta sa intelegem mai bine lucrurile despre care scrii.
Multumesc, frate!
ȘtergereDn Profesor ce ati scris aici despre scoala noastra despre noi...a fost foarte emotionant...mie una mi-a placut foarte mult ...si pentru cat va straduiti cu noi anul care vine o sa muncim cat putem noi, o sa muncim mult mai mult si nu o sa mai ne prostim...Va multumim pentru aceste cuvine!!!
RăspundețiȘtergereSi eu iti multumesc pentru ca ai dat curs invitatiei mele de a comunica pe blog, dar si pentru daruirea si ambitia de care dai dovada la antrenamente si la scoala. Si eu sper ca si ceilalti sa iti urmeze exemplul.
ȘtergereFoarte frumos blogul...sper sa continuam si in anul 2012 mult mai bine decat am facuto pana acum.
RăspundețiȘtergereSi eu sper sa avem rezultate cat mai bune, si sper ca unele dintre acestea sa fie obtinute chiar de tine. Succes!
ȘtergereFelicitari pentru munca depusa la acest blog ! Nu este in zadar ! Anul viitor ( 2012 ) sa va aduca numai impliniri si impreuna cu noi (echipa) , cu putin mai multa munca in plus si o mentalitate de invingatori ( pe care nu o avem , dupa cum ati spus si dumneavoastra) sa reusim castigarea LOCULUI 1 la olimpiada de fotbal .
RăspundețiȘtergereAurel.
Multumesc pentru felicitari si pentru urari, stiu ca tu esti unul dintre elevii mei caruia ii va fi usor sa scoata la suprafata acea mentalitate despre care vorbim.Ai dat dovada la competitiile majore, dar si in meciurile si lectiile din cadrul antrenamentelor si orelor de la scoala, ca ai un mare potential de adevarat luptator.Succes in continuare in tot ce-ti propui!
Ștergeretot ce am vazut pana acum pe acest blog este foarte interesant si sper ca in anul care a venit sa obtinem la avizierul scolii cat mai multe diplome .va multumim domnule profesor ptr interesul acordat scolii noastre.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru interesul acordat blogului Daniel si sper ca la anul sa iti aduci contributia la cel putin una dintre diplome pe care o sa le castigam.Succes!
ȘtergereFoarte frumos si interesant blogul pe care l-ati facut pentru a discuta cu copiii. Va urez toate cele bune si cat mai multe trofee! Sunteti un persoana cu suflet mare si va respect pentru asta! Mult noroc in continuare!
RăspundețiȘtergereRespectul e reciproc dar sunt sigur ca deja stii asta. Nu stiu daca iti place sa ramai in amintirea scolii dar eu o sa ma straduiesc sa te tin acolo cat o sa fiu prin preajma ca ,,PRIMUL CAMPION''indiferent de vointa ta :), apreciez prea mult munca care ai depus-o pentru prestigiul scolii.
Ștergerefoarte frumos sunteti un profesor minunat
RăspundețiȘtergereAm cam multe eleve cu numele Roxana, te cred ca esti eleva mea :) si iti multumesc pentru compliment si pentru interesul acordat blogului noastru.
ȘtergereMultumim pntru tot efortul depus si multumim ca va rupeti din timpul liber pentru a ne ajuta scoala noastar sa devina o campioana multumim pentru tot interesul acordat noua sper ca anul 2012 sa fiti madri si de noi de echipa noastra de hambal. ( 2012 ) sa va aduca numai impliniri si impreuna cu noi (echipa) , cu putin mai multa munca in plus si o mentalitate de invingatori ( pe care nu o avem , dupa cum ati spus si dumneavoastra) sa reusim castigarea LOCULUI 1 la toate olimpiadele
ȘtergereMa bucur ca esti interesata de siteul nostru si mai ales de noi echipa.Cu ajutorul tau echipa va fi mai puternica.
ȘtergereEste foarte frumos modul de a arata oamenilor ca Scoala Malu-Spart are TALENTE !
RăspundețiȘtergereEste foarte frumos ce ati facut , ce face-ti , si ce ve-ti face pentru scoala noastra!
Felicitari si copiilor care castiga diplome peste diplome si LA CAT MAI MULTE si MARI !
Felicitari si pentru serbarea de sfarsit de semestru .A fost o serbare reusita , cu momente frumoase !
Dar felicitari mai ales mai ales dumneavoastra, care sunteti alaturi de copii si ii sustineti in ceea ce fac si in ceea ce vor!
Blog-ul este foarte reusit ! :-)
RESPECT !!!
Multumesc Maria, pentru vorbele frumoase. Desi tu nu esti selectionata in nicio echipa, nu inseamna ca nu ai talent la sport.Din cate stiu de la tine faci foarte mult sport si-n afara scoli, iar despre talentul tau cred ca punctul forte este ,,cantatul'' cum ar spune fiul meu ai o voce SUPER. Felicitari si succes in proiectele tale viitoare.
ȘtergereP.S. ''Te astept la teatru :)''
multumesc:) cu siguranta voi venii, si sper sa si intru !
ȘtergereAi sanse foarte mari. :)
Ștergeremultumesc frumos ! :)
ȘtergereEra mult mai frumos la Bucuresti
RăspundețiȘtergereCred ca si anul acesta Alexandru se va tine de fotbl!
Iti urez succes Alexandru!:*
Domn' Profesor as avea sie u o inttebare
RăspundețiȘtergere! Maine 4 februarie venim la teatru? sau sptamana viitoare! va rog datimi si mie un raspuns sa stiu daca vin! Multumesc anticipat!**Iasmina**6A
Foarte frumos ce faceti pentru astia "mici"(nu ca eu as fi mare rau)...daca o sa aveti nevoie de ajutor suplimentar,nu m-as supara sa ajut.
RăspundețiȘtergereO zi buna!
Multumesc, Sabin, cred ca o sa am si cu siguranta o sa-ti solicit ajutorul. Uite intr-o viitoare postare vreau sa vorbesc despre generatia ta si as vrea sa imi dai un mail(pinadi79@gmail.com) cu cateva randuri(pe care o sa le postez), despre cum vezi tu (daca poti sa faci rost si de alte opinii de la colegii tai ar fi super)scoala Malu Spart dupa ce ai absolvit-o. Cu bune si rele dar mai ales ce ai aduce nou pentru a imbunata-ti educatia si a schimba mentalitatea, daca e cazul, in scoala noastra( eu asa consider ca e a noastra a tuturor, ma refer la comunitate).
RăspundețiȘtergereDaca nu la nivel de scoala macar la disciplina pe care o predau Educatie Fizica si Sport. Accept cu stoicism criticile :).
sunteti cei mai buni....forta AS.S. MALU-SPART..app la multi ani ,mie dor de voi.va iub
RăspundețiȘtergere